De dor… de Nichita


Un eveniment cultural intitulat De dor… de Nichita a avut loc Vineri, 13 decembrie, premierea la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare” un spectacol comemorativ „Nichita Stănescu – 30 de ani de… DOR DE NICHITA”.

G. Eugen Doinaru, Lică Gherghilescu, Mariana Butnaru, Maria Eftimie, Clara Ghiuvelechian şi Alina Manţu l-au readus pe scenă, pe neuitatul poet. Muzica spectacolului este semnată de Mariana Butnaru şi Adrian Mihai.

IMG_20131213_212045

IMG_20131213_211940

Marin Sorescu îl descria metaforic ca fiind ,,toată viaţa numai şi numai poezie, cu totul şi cu totul poezie, ca un fluture într-un paradis de polen”.

nichita_stanescu_2p

Nichita Stănescu ( 31 martie 1933 – 13 decembrie 1983) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970 Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. Autorul a peste 20 de volume de poezii, Nichita Stănescu a fost laureat de patru ori al Premiului Uniunii Scriitorilor din România, în 1975 i s-a conferit Premiul Herder la Viena, iar în anul 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.

IMG_20131213_205027

IMG_20131213_204845

Cântec de dor – Nichita Stănescu

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

decembrie 1956

IMG_20131213_204613

IMG_20131213_204521

Lună în câmp – Nichita Stănescu

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea să-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur să sterg copacii
In ochii tai cu luna mă rasfrang
… si ai putea, uitand, să ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

IMG_20131213_212054

Lenuș

De Lenuş Lungu Publicat în TEATRU

Un comentariu la “De dor… de Nichita

  1. Pingback: De dor… de Nichita | lenus

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s