Refuzul îngerilor – Lucreţia Ionescu Buiciuc

L-am mângâiat pe Nicolae Bălcescu
cu timiditate şi cu răutatea omului
ce poate atinge cu greu valoarea materială,
i-am admirat ochiii pătrunzători
ce-mi citea în suflet descântecul nopţilor albe,
faţa avea o parte din frumuseţea lacrimei,
alunecând anevoios printre strugurii brumaţi ai tinereţii,
cealaltă parte, ascunsă în fericirea de ieri, se ofilise,
albise, se zbârciseră printre mulţimea de consoane
toate agitându-se în jurul literei „B”:
Bani, Bine, Bunăstare, Beatitudine.
Nicio vocală nu-mi întindea braţul pentru a atinge
creştetul plin de numere a lui Bălcescu
ascuns printre mormanele de versuri,
printre frunzele ruginii ale rătăcirii tomnatice,
dincolo de asfinţit se uscase
şi ultima încercare de a mi-l face prieten.
Cu mândria unui conducător, mi-a întors spatele,
fulgerându-mi inima, din motive subiective,
a mai făcut doi paşi, braţele i-au devenit aripi
şi o dâră de clorofilă s-a împrăştiat peste gândurile mele răzleţe
înmugurind durerea de ieri.
Bălcescu, Bani, Bine, Bunăstare, Beatitudine
au devenit bogăţii spirituale
care nu sunt recunoascute nici măcar de îngeri.